Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a completat Ghidul specific Apelului nr. POR/102/2/2, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.2 - Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, în sensul clarificării termenului la care se consideră împlinite primele 2 luni de depunere a proiectelor, pentru care se aplică pragul de calitate de 85 de puncte.


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 13 iulie 2017, ora 15.00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR 2016/6/6.1/2 și POR 2016/6/6.1/2 BI.

Modificarea a fost determinată de unele dificultăți la înregistrarea, în MySMIS2014, a utilizatorilor noi, care se identifică cu datele personale.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 14 aprilie 2017 spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 – „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”, 2.1.B ITI-Incubatoare de afaceri, apel dedicat Investiţiilor Teritoriale Integrate Delta Dunării.


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 4 septembrie 2017, ora 10, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI și POR/2016/3/3.1/B/1/BI ce conţin condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

Modificarea a fost determinată de unele dificultăți la înregistrarea, în MySMIS2014, a utilizatorilor noi, care se identifică cu datele personale.


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 30.08.2017, ora 12:00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelului POR/102/2/2/Îmbunătățirea competitivității economice prin creșterea productivității muncii în IMM-uri, în sectoarele competitive identificate în SNC (2.2.-IMM), Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.2 - Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor

Modificarea a fost determinată de unele dificultăți la înregistrarea, în MySMIS2014, a utilizatorilor noi, care se identifică cu datele personale.


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 04.05.2017, ora 12:00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul Apelului POR/14/2/1/Consolidarea poziției pe piața a IMM-urilor în domeniile competitive identificate în SNC și PDR-uri (2.1.A – Microîntreprinderi), Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.


Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 13 iulie 2017, ora 15, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR 2016/6/6.1/2 și POR 2016/6/6.1/2 BI, modificând ghidul solicitantului ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional, Prioritatea de investiții 6.1.

Modificarea a fost determinată de unele dificultăți la înregistrarea, în MySMIS2014, a utilizatorilor noi, care se identifică cu datele personale.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.


În data de 13.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului General al solicitantului pentru POR 2014-2020 ce conţine condiţii generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului. Astfel, principalele modificări prevăd:


În 13.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului specific al solicitantului pentru accesarea fondurilor în cadrul apelului P.O.R./8/8.1/8.3/A/1 Grup vulnerabil persoane vârstnice, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, în data de 12 aprilie 2017, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2017/3/3.2/1/7 REGIUNI și POR/2017/3/3.2/1/BI, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.