În 13.04.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului specific al solicitantului pentru accesarea fondurilor în cadrul apelului P.O.R./8/8.1/8.3/A/1 Grup vulnerabil persoane vârstnice, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:
1. modificarea termenului de depunere a documentelor din cadrul etapei precontractuale, de la 30 de zile lucrătoare la 30 de zile calendaristice;
2. includerea cerinței de prezentare a formularului bugetar ”Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene”, prevăzut de Scrisoarea cadru privind contextul macroeconomic, în conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. 93/2016 (pentru entitățile de drept public) în copie conformă cu originalul.
3. clarificări la subcriteriile de evaluare tehnică și financiară 4.1 , 4.2 și 5
4. clarificări la cap. 5 alte cheltuieli, din secțiunea ”Eligibilitatea cheltuielilor”
5. actualizarea formei de contract cu prevederile legale în vigoare, precum și a grilelor de conformitate DALI/SF/PT, anexe la ghid;
Forma consolidată a Ghidului specific este publicată pe site-ul www.inforegio.ro. Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul specific rămân neschimbate.