Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat - în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 18.07.2018, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e - „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, apelul de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 01.08.2018 (10 zile lucrătoare).

Acest apel se adresează în principal solicitanţilor de finanţare reprezentaţi de parteneriatele dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca lider de parteneriat şi unitățile administrativ-teritoriale municipii reședință de județ (cu excepţia municipiului reşedinţă de judeţ Tulcea).

Ghidul solicitantului publicat în consultare publică conține informații specifice referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererilor de finanțare, condițiile de eligibilitate, criteriile de evaluare, o descriere a etapelor de verificare şi contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.