În 15.12.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului specific al solicitantului pentru accesarea fondurilor în cadrul apelului POR 2016/6/6.1/SUERD/1, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:
1. Admiterea tipului de inscriere provizorie in cartea funciara pentru proprietatea publica, pana la data emiterii autorizației de construire aferente proiectului, dar nu mai târziu de un termen de maximum un an de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare.
2. Actualizarea Ghidului solicitantului, inclusiv a clauzelor contractuale specifice, urmare modificărilor formei de contract din Ghidul general, precum și urmare modificării legii 265/2008 prin care se elimină obligativitatea întocmirii auditului rutier pentru drumurile județene.
Forma consolidată a Ghidului specific se găsește la secțiunea Apeluri de proiecte din site-ul www.inforegio.ro.