Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 22.12.2016 spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 – „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” - 2.1.A ITI Microîntreprinderi, Apel dedicat Investiţiilor Teritoriale Integrate Delta Dunării.
Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 21.01.2017.
Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.
Prioritatea de investiție 2.1 este dedicată sprijinirii dezvoltării microîntreprinderilor, pe de o parte și a structurilor suport de incubare a afacerilor, pe de altă parte.
Finanțarea disponibilă în cadrul acestei priorități de investiţie se adresează societăților constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, sau societăților cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, ce propun proiecte cu locul de implementare în zona de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării, aşa cum aceasta este prezentată în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării.
Sunt eligibile numai Investițiile Teritoriale Integrate Delta Dunării.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 25.000 euro, iar cuantumul finanțării nerambursabile solicitate nu poate depăși plafonul de minimis.
* * *
Programul Operațional Regional este unul dintre cele 7 programe operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții și unul dintre cele 2 programe operaționale gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management.