În cadrul POR 2014-2020 a fost lansat apelul de proiecte aferent priorităţii de investiţii 7.1 - Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.
În vederea facilitării accesului la fondurile aferente POR 2014-2020, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a emis un ordin comun tuturor ghidurilor aferente apelurilor lansate până în prezent care vizează uniformizarea prevederilor ghidului general și ale ghidurilor specifice. Astfel, principalele modificări sunt:
- Acordarea posibilității ca documentația tehnică/ tehnico-economică să se poată depune inclusiv în format electronic (.pdf), sub semnatura electronică extinsă a reprezentantului legal al solicitantului/a persoanei împuternicite;
- Acordarea posibilității depunerii planului de situație a imobilelor - planşă pe suport topografic vizat de Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), conform Legii nr. 50/1991 în cadrul etapei precontractuale, în caz contrar proiectul fiind respins;
- acceptarea înscrierii provizorii în cartea funciară a dreptului de proprietate la depunerea cererii de finanţare, cu condiţia depunerii unui extras de carte funciară cu înscrierea definitivă a dreptului respectiv cel mai târziu în termen de maxim 30 zile lucrătoare de la primirea notificării privind demararea etapei precontractuale, în caz contrar proiectul fiind respins. Nu se acceptă înscrierea provizorie a celorlalte drepturi reale/ de creanță aplicabile conform ghidurilor specifice.
- Eliminarea restricțiilor privind solicitarea de clarificări în cadrul etapei de verificare a conformității și eligibilității și de evaluare tehnică și financiară;
- Clarificarea și standardizarea regulilor aferente modalității de calcul a termenelor aferente mecanismului de selecţie şi contractare pentru apelurile competitive, lând în considerare regulile de calcul a termenelor stabilite de Codul de procedură civilă;
- Posibilitatea ca proiectele respinse în cadrul etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității să fie redepuse, doar dacă se respectă termenul limită de închidere, fiind tratate din punct de vedere procedural ca proiecte nou-depuse. Prevederea nu se aplică pentru proiectele respinse în urma etapei de evaluare tehnică și financiară, cu excepția apelurilor necompetitive.
- Posibilitatea inchiderii grilelor de evaluare tehnica si financiara cu observatii/recomandari condiționată de soluționarea aspectelor respective în termenul maxim de depunere a documentelor în etapa precontractuală;
- Ajustarea termenelor de răspuns la solicitările de clarificari în cadrul apelurilor de proiecte în care se depun cereri de finanțare cu mai multe componente.
Forma consolidată a ghidului se va actualiza conform modificărilor enumerate mai sus și se va publica, pe site-ul www.inforegio.ro odată cu ordinul de modificare. Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.
Perioada în care se pot depune proiecte a rămas neschimbată pentru apelul de proiecte lansat în cadrul POR 2014-2020, prioritatea de investiţii 7.1.
* * *
Programul Operațional Regional-POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.
POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,5 miliarde euro, din care 6,6 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.