22 de noi contracte de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 24.077.674,57 de lei, au fost semnate de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional.
Dintre acestea, 6 proiecte vizează eficientizarea energetică și modernizarea infrastructurii socio-educaționale din:
- comuna Poroina Mare (jud. Mehedinți), pentru dotarea și mobilarea unui centru integrat comunitar, va beneficia de 482.424,60 lei;
- municipiul Botoșani va beneficia de 1.536.635,10 lei pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și îmbunătățirea aspectului peisagistic al teritoriului prin reamenajarea spațiilor publice urbane în Centrul Vechi și Parcul Tineretului;
- comuna Cumpăna (jud. Constanța), pentru creșterea eficienței energetice la corpul C1 al Liceului Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu”, va beneficia de 2.363.690,29 lei;
- comuna Racoviță (jud. Vâlcea), va beneficia de 478.840,59 lei pentru un centru comunitar integrat;
- municipiul Focșani (jud. Vrancea), pentru creșterea performanței energetice și lucrări conexe la Grădinița nr.15, va beneficia de 3.701.316,20 lei;
- municipiul Medgidia (jud. Constanța), va beneficia de 6.046.700 lei pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Consiliului Local.
Alte 16 proiecte au ca obiective achiziția de echipamente moderne și dezvoltarea activității unor întreprinderi mici și mijlocii, în vederea consolidării poziției acestora pe piață.