Pe 11.04.2018 a fost aprobată versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru "Creșterea accesiblității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate", Prioritatea de investiții 8.1, Operațiunea A – AMBULATORII.
Versiunea finală a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelurile de proiecte aferente Axei prioritare 8 - "Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale", Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitati, Obiectivul specific 8.1 "Creșterea accesiblității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate", Operațiunea A – AMBULATORII, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată prin Ordin al Viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și se regăseşte publicată la secţiunea Apeluri Proiecte pe www.inforegio.ro.
Ghidul Solicitantului conține informațiile specifice necesare în vederea deschiderii apelurilor de proiecte P.O.R./2018/8/8.1/8.1.A/1/7 regiuni – cod apel POR/266/8 si P.O.R./2018/8/8.1/8.1.A/1/ITI – Cod Apel POR/267/8, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți.
Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MY SMIS.
Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de cinci luni de la data publicării Ghidului specific, astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 12.05.2018, orele 12.00.
Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 12.10.2018, orele 12.00.