POR a lansat apeluri de proiecte de 5,5 miliarde euro, reprezentând jumătate din alocare

În cursul celor 2 ani de la aprobarea Programului Operațional Regional (POR), au fost lansate 38 de apeluri de proiecte, în valoare de peste 5,5 mld. euro.

De asemenea, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de 1 mld. euro.

Plățile efectuate către beneficiari au totalizat 43,44 mil. euro.

Acestea sunt principalele rezultate evidențiate în cadrul Comitetului de Monitorizare POR (CM POR), care a avut loc pe 10 octombrie 2017, la București, în prezența reprezentanților Comisiei Europene și a ministrului delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb.

Referitor la punctele dezbătute, ministrul Rovana Plumb a remarcat:

"S-a făcut încă un pas important pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale comunității locale. Am aprobat, în CM POR, modificările solicitate de autoritățile locale din mediul urban, din orașe mici și medii, realocând, astfel, 200 milioane euro pentru infrastructura socială și rutieră. Totodată, pentru consolidarea competitivității mediului de afaceri, am alocat suplimentar 325 milioane euro. Acești bani vor susține investițiile în IMM-uri".

Ministrul Plumb a mulțumit reprezentanților Comisiei Europene pentru sprijinul constant în eforturile depuse de autoritățile române pentru recuperarea întârzierilor cumulate pe parcursul anului trecut în privința gestionării fondurilor europene.

Domnul Carsten Rasmussen, șeful Unității România din cadrul DG Regio, a arătat, la rândul său, că apreciază progresele semnificative realizate de România în ultimele luni în domeniul fondurilor europene, declarând:

"Acum avem o rată importantă de contractare, o creștere semnificativă înregistrată în perioada verii și primele plăți procesate – o prima dovadă tangibilă a progresului fizic înregistrat în implementarea proiectelor din fonduri europene în România. Etapa de absorbție zero s-a terminat, intrând, în sfârșit, în etapa de implementare. Vă felicit pentru că v-ați respectat promisiunea de a încheia procesul de acreditare a autorităților de management până la sfârșitul lunii august și sunt deosebit de încântat să observ progresele făcute față de toamna trecută".

Astfel, modificările aprobate în cadrul CM POR se referă la introducerea unei axe prioritare Axa prioritară 13 – "Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii". Cu o alocare de 200 mil euro, noua axă urmărește îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, precum și incluziunea socială a populației defavorizate, prin sprijinirea investițiilor în infrastructura de bază, centre sociale, comunitare etc. Tipurile de intervenții propuse în cadrul acestei axe se regăsesc pentru finanțare în versiunea curentă a Programului Operațional Regional în alte axe prioritare.

A șaptea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020 a fost un prilej de dezbateri ample cu privire la pregătirea proiectelor, stadiul contractării și măsurile de eficientizare a implementării proiectelor.

La reuniune au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor naționale implicate în gestionarea POR și ai partenerilor.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.