Revizuire Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiţie 2.1.A – Microîntreprinderi

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene a prelungit, până la 27.04.2017, ora 12:00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul Apelului nr. POR 2016/2/2.1.A - Microîntreprinderi, Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Această modificare a fost impusă de demararea cu întârziere a procesului de evaluare și selecție a proiectelor depuse în cadrul apelului. Cererile de finanțare respinse ca urmare a etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității pot fi redepuse, cu condiția respectării noului termen limită. Nu pot fi redepuse proiectele după ce au fost respinse în cadrul etapei de evaluare tehnică și financiară. Toate proiectele redepuse sunt considerate, din punct de vedere procedural, cereri de finanțare nou-depuse.

Evaluarea și selecția proiectelor se realizează în limita alocării financiare disponibile fiecărui regiuni de dezvoltare în parte. În acest sens, organismele intermediare POR publică lunar situația proiectelor depuse și gradul de acoperire a alocării financiare disponibile.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.

* * *

Programul Operațional Regional-POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.