Ghidul solicitantului pentru prioritatea 5.1 privind impulsionarea dezvoltării locale în zona ITI Delta Dunării a fost lansat în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat pe 1 noiembrie 2016, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 5 – „Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural", Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural", apel dedicat Investiţiilor Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., până la 30 noiembrie 2016.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Prioritatea de investiție 5.1 va sprijini conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Finanțarea disponibilă în cadrul acestei priorități de investiţie se adresează unităţilor administrativ-teritoriale, autorităţilor administraţiei publice centrale, unităților de cult şi ONG-urilor ce propun proiecte cu locul de implementare în zona de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării, aşa cum aceasta este prezentată în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării.

Sunt eligibile numai Investițiile Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Valoarea totală a unui proiect este de minimum 100.000 euro și maximum 5 milioane euro.

* * *

Programul Operațional Regional este unul dintre cele 7 programe operaționale din generația 2014-2020 implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții și unul dintre cele 2 programe operaționale gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.