Proiectele destinate mediului urban pot fi depuse spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în perioada 25 mai, ora 12:00 - 25 noiembrie 2016, ora 12:00. Proiectele se depun în cadrul Axei prioritare 5 - Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.2 - Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat marți, 23 februarie a.c., pentru o nouă consultare publică, versiunea consolidată a Ghidului Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul priorității de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microîntreprinderi.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, în data de 13 noiembire 2015, în consultare publică, Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 7 „Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului”, Prioritatea de investiție 7.1 „Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice”.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, în data de 13 noiembire a.c., în consultare publică, Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 5.2. „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiție 5.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.


În perioada 8-18 martie 2016, aplicația MySMIS 2014, modulul ”Depunerea cererii de finanțare”, poate fi testată de către public, pentru familiarizarea cu modalitatea de lucru.

Aplicația poate fi accesată prin intermediul link-ului și de pe website-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE) - www.fonduri-ue.ro, secțiunea MySMIS 2014. În aceeași secțiune de pe site-ul MFE sunt publicate și documente-suport relevante pentru cei care vor sa testeze aplicația sau care vor depune ulterior cereri de finanțare - manuale, tutoriale, întrebări frecvente.

Pentru accesul în aplicație este necesar un browser actualizat, iar pentru vizualizarea și semnarea electronică a documentelor .pdf trebuie să fie instalat utilitarul Adobe Reader versiunea minimă 11.0.14 sau Adobe Reader DC versiunea minimă 15 (2015).


Programul Operațional Regional 2007-2013 a avut un impact pozitiv asupra beneficiarilor de fonduri europene arată studiile de evaluare realizate în perioada martie 2014 – iulie 2015 de Autoritatea de Management POR, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Este vorba despre primele studii din România de evaluare a impactului fondurilor europene asupra dezvoltării regionale realizate prin metoda contrafactuală.


Proiectul „Sprijin pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional în vederea implementării, managementului, evaluării, informării și promovării Programului Operaţional Regional 2014-2020, pentru perioada 2015 - 2019” a fost aprobat prin decizia de aprobare nr. 20960/26.02.2016, având o valoare totală de 151.300.000 lei, din care 144.388.278,33 lei reprezintă valoarea eligibilă pentru a fi rambursată din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR).


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat marți, 23 februarie a.c., pentru o nouă consultare publică, versiunea consolidată a Ghidului Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul priorității de investiții 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microîntreprinderi. Noua versiune este rezultatul analizei a aproximativ 600 de întrebări, propuneri și observații primite pe parcursul primei etape de consultări.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, în data de 24 august a.c., în consultare publică, Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 5 - Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural / Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, în data de 31 iulie a.c., în consultare publică, Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiție 2.1 ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microîntreprinderi.

Deși perioada dedicată consultării s-a finalizat în data de 30 august, AMPOR a primit, în continuare, numeroase propuneri, observații și întrebări pe marginea condițiilor de accesare a finanțării de către microîntreprinderi, în cadrul acestui apel de proiecte. Dat fiind acest considerent, în cadrul documentului anexat la prezentul comunicat de presă sunt incluse răspunsurile la solicitările de clarificări/observații/propuneri/întrebări primite în perioada 30.08.2015-12.11.2015.Mulțumim tuturor celor care au participat la consultarea publică.


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.