A fost lansat Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiţie 2.2 – IMM (APEL 2016) Revizuire model contract de finanțare

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a revizuit una din condițiile specifice din contractul de finanțare aplicabil acestui apel de proiecte, în ceea ce privește prelungirea perioadei de implementare a proiectelor.

Noile prevederi, cuprinse în ghidul specific, sunt publicate la adresa inforegio.ro/ro/axa-prioritara-2

* * *
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.
POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să-și valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

 


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.