Reabilitarea Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi, cu fonduri europene, prin Regio

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, s-a aflat luni, 9 iunie 2014, la Potlogi, judeţul Dâmboviţa, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni şi a participat la slujba de resfinţire a Bisericii Domneşti, ca urmare a finalizării lucrărilor de restaurare.

Lucrările au fost finanţate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 (Regio), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Un alt obiectiv de investiții vizitat de viceprim-ministrul Liviu Dragnea la Potlogi a fost ansamblul care cuprinde Palatul Brâncovenesc, aflat în curs de reabilitare în cadrul aceluiași program.

"Am venit aici pentru că sunt două obiective foarte importante pentru noi. Este vorba de Biserica Domnească, restaurată complet prin Programul Operaţional Regional, şi vreau să îi felicit pe cei ce au lucrat pentru asta. De asemenea, un proiect mare este reabilitarea întregului Palat Brâncovenesc. Este un proiect în valoare de 9,5 milioane euro.", a declarat Liviu Dragnea.

Proiectul care a vizat Biserica Domnească cu hramul Sfântul Dumitru a fost inițiat de Parohia Potlogi și a durat 16 luni, iar alocarea financiară nerambursabilă prin programul Regio a fost de 2,04 milioane lei.

Lucrările s-au axat pe realizarea picturilor interioare sau reconstituirea lor, acolo unde a fost necesar, şi pe refacerea finisajelor interioare şi exterioare.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a Ansamblului Brâncovenesc este de 42,8 milioane lei, din care alocarea financiară nerambursabilă se ridică la 31,75 lei (98% din valoarea eligibilă), iar durata de implementare este de 39 de luni. Beneficiarul finanțării este Consiliul Județean Dâmboviţa. Pe lângă intervențiile de restaurare a clădirilor ce fac parte din ansamblu - palatul, casa slujitorilor, casa veche - sunt prevăzute și lucrări de amenajare peisagistică a spațiilor exterioare pe o suprafaţă de 20.000 mp. Totodată, spațiile au fost proiectate să fie utilizate atât pentru vizitele turistice, cât și pentru a găzdui evenimente culturale, seminarii, conferinţe sau centre documentare şi de creaţie.

Viceprim-ministrul şi-a arătat suportul pentru investiţiile în clădirile de patrimoniu, afirmând:

"Este un proiect de referinţă pentru noi, iar Guvernul sprijină investiţia pe care o facem în patrimoniul cultural, pentru că patrimoniul este cel care ne spune cine suntem."


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.