Dezvoltarea integrată a oraşelor, sprijinită prin POR 2014-2020

Dezvoltarea durabilă a oraşelor este cel mai important motor al dezvoltării economice și sociale și poate fi realizată doar printr-o abordare integrată, care să urmărească toate dimensiunile sustenabilităţii urbane, precum şi noile tendințe în domeniu. Acesta a fost mesajul conferinței “Dezvoltarea urbană durabilă: experiențe și lecții învățate”, organizată de Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AMPOR) pe data de 15 decembrie 2015, la București. Această primă reuniune a urmărit structurarea informației privind dezvoltarea urbană integrată și sursele de finanțare disponibile prin POR 2014-2020 și alte programe europene și guvernamentale, pentru a facilita înțelegerea de către toți actorii, în special municipiile reședință de județ, a acestor concepte noi și a obligațiilor și responsabilităților pe care le antrenează.

Reguli noi pentru o dezvoltare urbană integrată

În perioada de programare 2014-2020, cel puțin 5% din sumele alocate la nivel national din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) pentru Obiectivul de Investiții pentru creștere economică și locuri de muncă vor fi obligatoriu dedicate dezvoltării urbane durabile (art. 7 al Regulamentului FEDR). Statele membre pot implementa dezvoltarea urbană durabilă, fie prin intermediul Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI), fie prin intermediul unui program operațional specific, dedicat sau al unei axe prioritare dedicate.

Elementul central îl constituie finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană în baza unor Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), care abordează provocările economice, de mediu, climatice, demografice și sociale din fiecare oraș. SIDU constituie cadrul pentru selectarea operațiunilor (proiectelor) individuale de dezvoltare urbană. Pentru a putea obține finanțarea și a realiza aceste proiecte, organismele responsabile pentru implementarea SIDU (denumite ”autorități urbane”) trebuie să se implice în procesul de gestionare a fondurilor. Astfel, autoritățile urbane vor fi desemnate și vor îndeplini rolul de Organisme Intermediare secundare, fiind incluse în sistemul de management și control al fondurilor europene structurale și de investiții.

Abordarea României privind dezvoltarea urbană durabilă în perioada 2014-2020

În cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost stabilită Axa prioritară 4, dedicată Sprijinirii dezvoltării urbane durabile. Proiecte destinate dezvoltării oraşelor vor fi eligibile şi pe alte axe ale POR 2014-2020. De asemenea, la nivelul Acordului de Parteneriat va fi identificat un mecanism de corelare și prioritizare a investițiilor: investițiile cuprinse în SIDU și finanțate prin Axa Prioritară 4 a POR 2014-2020 vor fi prioritare la finanțare prin alte axe prioritare ale POR 2014-2020 sau alte programe operaționale, în baza unui mecanism de corelare a investițiilor și prioritizare a finanțării proiectelor.

Axa prioritară 4 a POR 2014-2020, “Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” combină prioritățile de investiții aferente obiectivelor tematice (OT): l OT 4 - economii cu emisii scăzute de carbon; l OT 6 - protecţia mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor; l OT 9 – promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei și l OT 10 - investițiile în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții.Bugetul disponibil este de 1,38 miliarde de euro (din Fondul European de Dezvoltare Regională și contribuția națională), reprezentând 17,88% din fondurile alocate POR 2014-2020, repartizate pe priorități de investiții și regiuni.

Tipurile de investiții care vor fi finanțate includ:

  • transportul urban: căi de rulare, piste de bicicliști, achiziția de mijloace de transport ecologice/ electrice etc. – buget: 1126,41 milioane de euro,
  • clădiri pentru activități educative, culturale și recreative; zone verzi de mici dimensiuni, piețe publice, scuaruri, părculețe etc., străzi urbane și utilități de bază la scară mică – buget: 125,15 milioane de euro,
  • revitalizarea zonelor urbane (reconversia și refuncționalizarea terenurilor abandonate etc.) – buget: 58,82 milioane de euro,
  • infrastructura de educație (creșe, grădinițe, licee tehnologice, școli profesionale și tehnice) – buget 76,47 milioane de euro.

Beneficiarii eligibili sunt municipiile reședință de județ din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, cu excepția municipiului Tulcea (care beneficiază de finanțare din cadrul axelor prioritare tematice ale POR 2014-2020 din bugetul alocat ITI Delta Dunării).

Modul de alocare: până la sfârșitul anului 2018, fondurile vor fi alocate în mod egal între municipiile reședință de județ, pe baza alocărilor regionale. Din anul 2019, sumele rămase disponibile în cadrul fiecărei priorități de investiție a axei prioritare 4 – dezvoltare urbană durabilă vor fi alocate printr-un apel competitiv de proiecte.

Finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană se va face în baza unor Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană și, specific pentru proiectele de mobilitate urbană (transport public etc.), pe baza unor Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă elaborate de autoritățile publice locale. Municipiile reședință de județ, altele decât polii de creștere, vor putea elabora și implementa strategii care să acopere zona funcțională urbană (dincolo de limitele administrative ale municipiului reședință de județ).

Autoritățile urbane cărora le va fi delegată de către AMPOR atribuția specifică de selecție a proiectelor vor fi reprezentate de o structură internă la nivelul municipiilor reședință de județ eligibile în cadrul axei prioritare 4 a POR 2014-2020, alcătuită din experți tehnici din aparatul administrativ care vor identifica, în baza unei proceduri de prioritizare și selecție, proiectele care pot fi finanțate. Autoritatea urbană va avea responsabilitatea selecției strategice a proiectelor (identificarea listei de proiecte prioritare), iar AMPOR (Organismul Intermediar) va verifica proiectele din punct de vedere al eligibilității și respectării condițiilor de finanțare generale ale programului.

Autoritățile urbane vor avea un statut similar Organismelor Intermediare. În acest scop:

- va exista un Acord de delegare între AMPOR și municipiul reședință de județ, similar cu Acordul de delegare de atribuții cu Agențiile de Dezvoltare Regională,

- pentru a fi incluse în sistemul de management și control, autoritățile urbane vor trebui acreditate și auditate (pentru atribuția delegată),

- autoritățile urbane vor trebui să elaboreze proceduri de selecție a proiectelor.

Rolul Agențiilor de Dezvoltare Regională

Pentru a asigura asistență tehnică și sprijin pentru municipiile reședință de județ, la nivelul fiecărei Agenții de Dezvoltare Regională va fi înființată o structură de sprijinire a dezvoltării urbane durabile, prin extinderea și/sau modificarea atribuțiilor structurii coordonatorilor de poli, folosită în perioada 2007-2013 pentru polii de creștere. Rolul acestei structuri va fi să sprijine:

  • Ÿelaborarea, actualizarea sau modificarea documentelor de program pentru implementarea dezvoltării urbane durabile în perioada 2014-2020,
  • autoritățile urbane în îndeplinirea responsabilităţilor delegate,
  • Ÿimplementarea și monitorizarea proiectelor.
Ce este dezvoltarea urbană integrată

Primul pas a fost Carta de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile, adoptată cu ocazia reuniunii ministeriale informale privind dezvoltarea urbană şi coeziunea teritorială de la Leipzig, 24-25 mai 2007, care afirmă că dezvoltarea urbană integrată trebuie să devină un principiu comun pentru politica de planificare urbană, atât la nivel european, cât și în fiecare stat membru.

A urmat Declarația de la Toledo, din 22 iunie 2010, adoptată la finalul Reuniunii informale a miniştrilor din Uniunea Europeană responsabili cu dezvoltarea urbană, care a subliniat necesitatea unei dezvoltări urbane inteligente, durabile şi incluzive din punct de vedere social, care poate fi realizată numai printr-o viziune globală şi comprehensivă asupra problemelor oraşului.

Astfel, dezvoltarea urbană integrată se definește în același timp ca:

- un instrument strategic, care asigură complementaritatea dintre domeniile de politică publică precum: transport, cultură, dezvoltare economică, infrastructură, educaţie, protecţia mediului etc.,

- un instrument participativ de dezvoltare locală, care agregă interesele actorilor urbani într-un parteneriat ce urmărește dezvoltarea oraşului,

- un instrument operaţional de dezvoltare, care înglobează proiecte de dezvoltare locală pentru domenii ca: renovarea spaţiului urban, locuire, infrastructură, protecţia mediului, dezvoltare economică, incluziune socială etc. (http://www.dezvoltareurbanaintegrata.ro)

***

Dezvoltare urbană durabilă: surse de finanțare complementare din POR 2014-2020

Pe lângă alocarea disponibilă prin Axa prioritară 4 -“Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, municipiile reședință de județ mai pot obține finanțare pentru dezvoltarea urbană prin:

Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon - prioritatea de investiție 3.1 - Eficiență energetică în clădiri rezidențiale și publice, inclusiv iluminat public

Alocarea pentru această axă este de 1.187,28 mil euro (FEDR și contribuție națională) iar condiția specifică pentru obținerea finanțării este existența unei strategii locale în domeniul energiei (ex. PAED, strategii de reducere a CO2 etc).

Vor avea prioritate la finanțare proiectele care fac parte dintr-o strategie integrată de dezvoltare urbană (finanțabilă prin AP 4), proiectele finanțate prin Axa Prioritară 3 (prioritățile de investiție 3.1 și 3.2), investițiile în clădiri cu funcțiuni sociale (spitale, infrastructură educațională etc.).

Tipurile de activități care pot fi finanțate:

- Clădiri publice: anveloparea clădirii, inclusiv consolidarea, modernizarea sursei de energie, instalații de transport al apei calde menajere, sistemele de ventilare și climatizare, achiziționarea de sisteme de management energetic etc.

- Clădiri rezidențiale: anveloparea clădirii, inclusiv consolidarea, reabilitarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic, modernizarea sistemului de încălzire etc.

- Iluminat public: extinderea/ reîntregirea sistemului de iluminat public, reabilitarea instalațiilor electrice (stâlpi, rețele), înlocuirea lămpilor cu eficiență energetică ridicată etc.

Axa Prioritară 5 Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural - Prioritatea de investiție 5.1- Conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural

Alocarea este de 326,97 milioane de euro (FEDR și contribuție națională). Valoarea totală maximă a investiției este de 5 milioane euro. Vor avea prioritate la finanțare proiectele care fac parte dintr-o strategie integrată de dezvoltare urbană (finanțabilă prin AP 4).

Tipuri de activități finanțate:

- Restaurarea, protecția și conservarea patrimoniului cultural (UNESCO, național, local din mediul urban).

- Restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentelor istorice (picturi interioare, fresce, picturi murale exterioare, remodelarea plasticii faţadelor, dotări interioare: instalaţii, echipamente pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie etc.)

Axa Prioritară 7-Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului

Alocarea pentru această axă este de 118,89 milioane de euro (FEDR și contribuție națională).

Valoarea totală maximă a investitiei este de 5 milioane euro.

Investițiile propuse trebuie să facă parte dintr-o strategie de dezvoltare locală, elaborată de autoritatea publică locală în parteneriat cu actorii privați, care să contribuie la valorificarea durabilă a resurselor turistice și la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă.

Vor avea prioritate la finanțare proiectele care fac parte dintr-o strategie integrată de dezvoltare urbană (finanțabilă prin AP 4).

Implementarea se va realiza numai în stațiunile turistice, în special cele balneare (HG 852 din 2008), precum și pe teritoriul Deltei Dunării.

Tipuri de activități finanțate:

- Dezvoltarea infrastructurii turismului balnear (infrastructură rutieră, rețele de captare și transport, parcuri balneare, modernizare și creare baze de tratament);

- Crearea şi extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităţilor aferente;

- Amenajarea obiectivelor turistice naturale de utilitate publică, precum și crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică.

Axa Prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale

Alocarea este de 763,45 milioane de euro (FEDR și contribuție națională).

Operaţiunile referitoare la infrastructura medicală trebuie să fie concordante cu nevoile de infrastructură identificate prin cartografierea realizată de Ministerul Sănătății, ce va fundamenta planurile regionale şi judeţene de servicii de sănătate.

Operaţiunile referitoare la infrastructura socială trebuie să contribuie la prevenirea instituționalizării, ca parte a unei intervenții integrate.

Vor avea prioritate la finanțare proiectele care fac parte dintr-o strategie integrată de dezvoltare urbană (finanțabilă prin AP 4).

Tipuri de activități finanțate:

- Construirea/ reabilitarea/ modernizarea infrastructurii de servicii medicale, inclusiv dotarea cu echipamente;

- Reabilitarea/ modernizarea infrastructurii pentru dez-instituționalizare și pentru servicii sociale nerezidențiale, inclusiv dotarea cu echipamente.

Axa Prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban (CLLD)

Alocarea este de 101,41 milioane de euro (FEDR și contribuție națională). Principiile specifice pentru acordarea finanțării sunt:

- dezvoltare bazată pe contribuţia comunităţii, ca modalitate optimă de identificare a nevoilor şi de gestionare a resurselor, în vederea satisfacerii acestor nevoi;

- intervenţia plasată în zona nevoii identificate, pentru un impact crescut asupra beneficiarilor finali;

- proiecte integrate, pentru obţinerea unui impact real la nivelul beneficiarilor finali.

Tipuri de activități finanțate: acțiuni integrate, care contribuie la prevenirea segregării, prin:

- Construirea/ reabilitarea/ modernizarea locuinţelor sociale;

- Investiţii în infrastructura de sănătate, educație şi servicii sociale;

- Stimularea ocupării - activităţi de economie socială;

- Investiții în amenajări ale spațiului urban degradat al comunității defavorizate.

Axa Prioritară 10 - Dezvoltarea infrastructurii educaționale

Alocarea este de 352,19 milioane de euro (FEDR și contribuție națională). Se va acorda prioritate la finanțare instituţiilor de învăţământ superior de stat din municipiile reședință de județ, prin lansarea unui apel de proiecte dedicat.

Tipuri de activități finanțate:

- Reabilitarea/ modernizarea/ extinderea/ echiparea infrastructurii școlare, infrastructurii educaţionale universitare.

Programul Operațional Regional 2014-2020: buget, axe prioritare, tipuri de investiții care vor fi finanțate, ghidul general, elementele de noutate.


Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.