Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, astăzi, 3 decembrie, Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte „POR/8/8.1/B/1/7 regiuni” din cadrul Axei prioritare 8 –„Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiţii 8.1 - „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi”, Obiectivul specific 8.2 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operaţiunea B „Centre comunitare integrate”.


Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a revizuit una din condițiile specifice din contractul de finanțare aplicabil proiectelor a căror obiectiv de investiţie îl constituie monumente istorice, în ceea ce privește prelungirea perioadei de implementare a proiectelor.

Noua prevedere este publicată la adresa http://inforegio.ro/ro/axa-prioritara-5


ORDINUL ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2111/09.07.2019 pentru aprobarea aprobarea Ghidului solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul de proiecte nr. POR/2019/1/1.1/OS 1.2/1. Axa prioritară 1, Prioritatea de investiții 1.1, Obiectiv Specific 1.2, „Creşterea inovării în companii prin sprijinirea abordărilor multisectoriale rezultate în urma implementării “Inițiativei Regiuni mai puţin dezvoltate” în România, Programul Operaţional Regional 2014-2020”,, a fost modificat astăzi, 04.11.2019.


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a publicat astăzi, 22 octombrie 2019, Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte POR/2019/9/9.1/1/7REGIUNI, POR/2019/9/9.1/1/BI și POR/2019/9/9.1/1/Întreprinderi, Axa prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC) - varianta finală.


Modificarea Ordinului viceprim - ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 5258/2018 pentru aprobarea „Ghidului Solicitantului pentru Axa prioritara 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitati, PROIECTE NEFINALIZATE, Obiectivul specific 8.1, Operațiunea A - Ambulatorii ”Creșterea accesiblității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate” și Obiectivul Specific 8.2 -Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe, aferent următoarelor apeluri de proiecte :
POR/2018/8/8.1/1/8.1.A/7 regiuni – Nefinalizate - COD APEL 420/8
POR/2018/8/8.1/1/8.1.A/ITI – Nefinalizate - COD APEL 421/8
POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/7 regiuni – Nefinalizate - COD APEL 422/8
POR/2018/8/8.1/1/8.2.B/ITI – Nefinalizate - COD APEL 423/8, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobată astăzi, 16 Octombrie a.c., prin Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2919/2019


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, astăzi, 14 octombrie a.c., varianta finală a Ghidul solicitantului pentru Axa Prioritară 14 - Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență.

Astfel, începând cu data de 15 octombrie a.c., va fi lansat apelul aferent celor 3 proiecte majore din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Spitalele Regionale de Urgență din Regiunile de Dezvoltare ale României: Nord-Est, Nord-Vest și Sud-Vest Oltenia.


A fost prelungit termenul de depunere a cererilor de finanțare Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu numărul POR/2019/3/3.2/4/2 REGIUNI și POR/2019/3/3.2/3/ITI

În data de 10.10.2019, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a publicat ordinul de prelungire a termenului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelurilor de proiecte cu numărul POR/2019/3/3.2/4/2 REGIUNI și POR/2019/3/3.2/3/ITI, aferente Axei prioritare 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 3.2 - Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă, până la data de 18.11.2019, ora 12.00.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.


Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a relansat, în data de 24.09.2019, apelul de proiecte nr. POR/694 (2.2 – IMM / Relansare 2019) aferent Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.2 - Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.


Page 1 of 5

Copyright © 2024 Ministry of Regional Development and Public Administration – All rights reserved

This site uses cookies. By navigating further, you agree to the use of cookies.