Investiții MDRAP: 600 de microbuze școlare livrate în acest an și noi proiecte de infrastructură finanțate

Începând de miercuri, 12 martie, se pot depune noi cereri de finanțare nerambursabilă pentru proiecte care vizează infrastructura educațională, iar în luna iunie va începe livrarea celor 600 de microbuze achiziționate de MDRAP pentru școli, existând intenția alocării de sume pentru încă 400 de microbuze.

Anunțurile au fost făcute luni, 10 martie 2014, în conferința de presă comună susținută la sediul MDRAP de prim-ministrul Victor Ponta, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.

„Am semnat astăzi contractul de livrare pentru 600 de microbuze şcolare. Procedura a fost demarată în septembrie anul trecut. Au fost contestaţii și le-am câștigat, definitiv şi irevocabil. Undeva, la începutul lunii iunie, încep să vină primele microbuze. Vor fi livrate minimum 40 de microbuze pe zi", a declarat Liviu Dragnea.

Este vorba de microbuze cu o capacitate de 16+1 locuri, achiziționate la o valoare unitară de circa 26.784 euro (cu TVA inclus), fondurile fiind asigurate din vânzarea de certificate verzi, conform OG 12/2013. Microbuzele vor fi repartizate în judeţe prin ordinul comun semnat de ministrul dezvoltării regionale și administrației publice și de ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, pe baza analizei solicitărilor depuse. Necesarul estimat anul trecut pentru a acoperi toate solicitările din teritoriu era de circa 1.000 de microbuze, situație prezentată premierului de cei doi miniștri.

"Sunt sensibil la solicitările celor doi miniştri şi evident că putem să alocăm, în perioada imediat următoare, din aceeaşi resursă, fondurile pentru încă 400 de microbuze, în aşa fel încât să rezolvăm în mare parte solicitările venite din teritoriu", a spus Victor Ponta.

Referitor la al doilea anunț făcut astăzi, ca urmare a suplimentării fondurilor europene nerambursabile destinate infrastructurii educaționale, în perioada 12 martie – 16 aprilie vor putea fi depuse noi cereri de finanțare prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa 3, domeniul major de intervenție 3.4 - „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă".

Noul apel de proiecte lansat astăzi are o co-finanțare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) în valoare de 150 de milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării până la 200 de milioane de euro și vizează finalizarea investițiilor începute din alte surse de finanțare și care, în prezent, stagnează din lipsă de fonduri.

"Este vorba de realocarea sumei de 240 de milioane de euro din POS de Transport şi POS de Mediu, din care aproximativ 200 de milioane de euro vor fi repartizate pentru continuarea şi finalizarea investiţiilor la şcoli, iar 40 de milioane de euro pentru continuarea investiţiilor la o serie de spitale", a precizat Liviu Dragnea.

Realocarea, prin care bugetul DMI 3.4 a crescut cu peste 65%, de la 242 de milioane de euro (alocare inițială) la 379 de milioane de euro, cu posibilitatea de a ajunge la 429 de milioane de euro, a fost decisă la sfârșitul anului trecut.

"Începând de miercuri, 12 martie, autorităţile locale pot depune proiecte. Vor fi 30 de zile (prima etapă) în care vom evalua aici, la minister, procedurile de achiziţie folosite la investiţiile respective, pentru a nu exista niciun risc ca, ulterior, la vreun control, să apară posibilitatea nedorită a unor corecţii financiare. Toate proiectele care vor trece de acest filtru vor intra în etapa doi - vor aduce toate documentele şi vom semna contractele pentru finanţare. O altă condiţie obligatorie o reprezintă finalizarea investiţiilor până la 31 decembrie 2015", a mai adăugat ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

"Felicitări MDRAP care a reuşit şi a organizat toate procedurile acestea complexe alături de celelalte ministere, cu inevitabilele supărări. Imporatant este că, din septembrie, elevii care merg în 500 de şcoli renovate, elevii care merg cu 600 plus 400 microbuze noi, şi, mai ales părinţii lor, vor simţi că munca şi efortul pe care le-au făcut anul trecut se reflectă în ceva concret şi palpabil. Din punctul meu de vedere, asemenea proiecte trebuie dezvoltate în continuare şi cred că o gândire mai modernă, mai europeană, a modului în care folosim banii, a modului în care investim în sănătate şi educaţie, cu sprijinul autorităţilor locale, este soluţia pe termen mediu şi lung", a spus prim-ministrul Victor Ponta, în încheierea conferinței.

Detalii cu privire la beneficiarii eligibili și activităţile eligibile orientative în cadrul proiectului sunt disponibile în Ghidul solicitantului, la link http://www.inforegio.ro/ro/axa-3.html.


* * *
Programul Operațional Regional 2007-2013 este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și are o alocare FEDR de circa 3,96 de miliarde de euro, din care 3,72 de miliarde de euro reprezintă alocarea inițială, iar 240 de milioane de euro – realocarea de la alte programe operaționale.

În perioada mai 2012 – decembrie 2013, Comisia Europeană a rambursat României, în cadrul POR, 1,12 miliarde euro FEDR (reprezentând un grad de absorbție de 47,76 %), comparativ cu 0,65 miliarde euro FEDR rambursate în perioada ianuarie 2007-mai 2012 (echivalentul unui grad de absorbție de 17,6%).


Copyright © 2024 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Toate drepturile rezervate

Acest website folosește cookies. Navigând în continuare îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.